Scurta lectie de mitologie

„Are probleme cu nervii!” sau „Si-a pierdut mintile!” sunt replici pe care le auzim atunci cand avem de-a face cu persoane al carui comportament nu il intelegem sau ne surprinde puternic. Atunci cream un sertar aparte in mintea noastra, unde inghesuim tot ceea ce ar putea intra la categoria „Ciudat, ilogic si, asadar, de evitat”.

Acesta este primul mit al psihoterapiei: Este un domeniu care isi baga nasul in acel sertar interzis si are de-a face cu fenomene anormale (in sensul de patologice, adica, printr-o ciudata conexiune, reprobabile tocmai din aceasta cauza).

„I-a luat Dumnezeu mintile!” este o alta expresie care a facut istorie. Cu alte cuvinte, persoana nu are absolut niciun rol in ceea ce i se intampla, asista pasiv la propria poveste si primeste resemnata vointa unei Forte Divine.

Iata, asadar, al doilea mit legat de psihoterapie: Terapeutul este cel care trebuie „sa il vindece” pe client, sa ii spuna ce si cum sa faca, intrucat acesta nu stie sau este incapabil sa ia fraiele procesului de schimbare. In aceasta imagine, psihoterapeutul este expertul, „elementul supranatural” capabil sa citeasca gandurile celor din jurul sau, iar clientul ramane „victima neajutorata” aflata in cautarea salvarii.

Atunci cand mergi la un specialist (fie el psihoterapeut sau psihiatru) este pentru ca acesta „sa-ti bage mintile in cap”. Cu alte cuvinte, sa ii dea clientului pilula magica prin care toate dificultatile se dizolva dintr-o data, ca atunci cand luam o aspirina efervescenta. Efectul este instant.

Astfel, ajungem si la cel de-al treilea mit al psihoterapiei: Persoana se vindeca pe loc, intr-o singura discutie clarificatoare ce poate oferi raspunsurile asteptate de atata vreme!

Miturile apartin de teritoriul fictiunii, al imaginatiei umane. Realitatea ne invata ceva diferit, si anume:

• Orice comportament are la baza o explicatie, face sens intr-un anumit context atunci cand tinem seama de experientele persoanei. Cu alte cuvinte, „ciudatul” sau „patologicul” sunt simple etichete pentru ceea ce nu cunoastem inca. In psihoterapie intelegem semnificatia si functia acestor comportamente. Seamana cu situatia in care invatam sa ne exprimam intr-o alta limba, guvernata de o gramatica mult diferita fata de cea cu care ne-am obisnuit.
• Relatia de psihoterapie se bazeaza pe egalitate si respect reciproc. Cei doi – terapeutul si clientul – fac echipa buna impreuna, isi folosesc resursele in aceeasi directie. Elementele supranaturale sunt inlocuite de incredere, autenticitate si toleranta.
• Orice proces de psihoterapie este un demers care ia timp: mult sau putin, in functie de ritmul pe care il imprima cei doi membri ai echipei (terapeutul si clientul). Este ca atunci cand vrem sa pregatim o prajitura: avem nevoie ca dupa ce amestecam intelept ingredientele sa lasam compozitia la cuptor; altfel nu putem obtine ceva satisfacator. Diferenta este ca in psihoterapie nu exista retete, ci o permanenta explorare si descoperire creativa. De aceea, deserturile preparate sunt de fiecare data altele, ca intr-o cofetarie uriasa!