Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2009

Halloween

Octombrie, 2009. Febra de Halloween. Petreceri in cluburi si oameni deghizati in vampiri, stafii sau alte personaje grotesti. Machiaje la moda cu dare de sange, vanatai si cicatrici. Filme de groaza si ranjete monstruoase de dovleac.

„Beam me up, Scotty!” Numerotarea inversa incepe, iar procesul de teleportare se realizeaza cu succes.

Octombrie, 1938. O emisiune obscura la radio anunta ca Pamantul este invadat de martieni. Oamenii iau totul in serios, se panicheaza si cauta cele mai diverse cai de a fugi de amenintarea extraterestra. Locatia: Statele Unite ale Americii. Date statistice in urma incidentului: din 6 milioane de locuitori, 1.7 milioane considera informatiile difuzate ca fiind veridice, iar 1.2 milioane sunt cu adevarat ingroziti. Dezvaluirea socanta: totul nu a fost decat o cascadorie excelent orchestrata de catre Orson Wells, care a vrut sa realizeze o adaptare pentru undele radio a romanului „Razboiul lumilor” de H.G. Wells.

Manipularea media functioneaza, iar un grup imens de oameni intra in panica, refuza sa mai verifice realitatea si au convingerea ca sfarsitul lumii este aproape.

La 69 ani distanta, ceva s-a transformat, sau poate ca masca sub care se arata este vopsita diferit. Oamenii sunt inca panicati de mesajele difuzate in mass-media. Au o credinta puternica despre faptul ca momentul Apocalipsei nu poate fi departe si isi imagineaza ca termenul de valabilitate al omenirii este pe cale sa expire. De aceasta data, insa, ceea ce se modifica este obiectul fricii. Nu mai exista aceeasi reactie de teama legata de supranatural, de posibile atacuri ale creaturilor verzi cu ochi bulbucati; tendinta este aceea de a lua in deradere astfel de povesti, de a le folosi ca pe un prilej de distractie. In schimb, panica este legata de lumea concreta si cat se poate de reala din jurul nostru. Cu mesaje de genul celor din „stirile de la ora 5” multi dintre noi ajung sa creada ca universul in care ne aflam este ca o scorbura gaunoasa in care ne pandesc pericole la fiecare pas. Multi renunta sa puna la indoiala aceasta imagine prefabricata si evita sa mai acorde incredere vecinilor sau sa intre in vorba cu necunoscuti: „Sigur vrea ceva de la mine! E ceva suspect la mijloc! Mai bine imi pun din nou mana la buzunar sa verific daca portofelul mai e inca acolo!”.

Intr-un mod interesant, pastram cu noi zi de zi starea de alerta specifica pentru noaptea cu dovleac. Si ne cautam monstrii la fiecare colt de strada: „Trick or treat!”.

Anunțuri

Read Full Post »

Sunt de multe ori uimita sa vad pofta, la propriu, pe care oamenii o au pentru adrenalina! Si cand spun acest lucru imi aduc aminte de aventurile culinare pe care le experimenteaza fiecare, cel putin o data.

Proba pentru incepatori este faimosul ardei iute, red si hot in acelasi timp. Cu cat te incumeti sa il dai gata pe cel mai fioros si mai picant dintre toti, cu atat incitarea creste! Brusc, totul devine palpitant si nu doar pentru papilele tale gustative: lumea isi arata in jur surpriza si, odata cu aceasta, o oarecare admiratie.

Pentru cei mai curajosi, miza creste cu mult mai mult: testul suprem este degustarea unei delicatese japoneze cunoscute sub denumirea de fugu. In preparare, otrava este indepartata prin inlaturarea pielii, insa daca acest proces nu beneficiaza de precizia chirurgicala a unui bucatar intelept, exista probabilitatea ca in celebra mancare sa ramana o doza de otrava suficient de mare pentru a fi mortala.

In copilarie, aventura pe care am trait-o cu mancarurile periculoase a fost legata de traditionalele gutui: era mereu nevoie sa mestec atent pentru a evita sa ma inec. Fiecare inghititura trecuta cu bine era o adevarata satisfactie si ma simteam din ce in ce mai curajoasa! Daca ajungeam pana la cotor, victoria era a mea!

Indiferent de ingrediente, provocarea ramane aceeasi: sa duci la capat ceva ce iti place si care poate fi si periculos in acelasi timp! Sa pastrezi in continuare ambivalenta! Este ca o testare continua a limitelor pe care le avem, un fel de „lupta” tacita pe care o ducem cu o forta pe care o intuim mai mare decat noi. Si in felul acesta ne verificam puterea. Iar de fiecare data cand ajungem sa castigam o batalie, ne permitem sa devenim mai increzatori. La mijloc intervine un rationament magic, de tipul: „Daca imi iese pariul asta, atunci pot sa pacalesc lucrurile sa se intample dupa cum vreau eu!”. Haosul sau sansa se transforma temporar in personaje familiare care se afla de partea noastra! Vreme de o portie de mancare traim senzatia irezistibila si infricosatoare, in acelasi timp, de a fi stapanii lumii! Fireste, in doze moderate, este o delicatesa inegalabila. Specialistii avertizeaza: consumul excesiv dauneaza grav sanatatii!

Red Hot Chilli Peppers

Red Hot Chilli Peppers

Read Full Post »

Oul, ata si fericirea….

Am tot citit in ultimul timp fel si fel de articole cu fel si fel de liste cu intrebari intrebatoare despre fericire, de genul: Cand vei fi cu adevarat fericit? ..si listele cuprindeau cu subpuncte cumintele fel si fel de chestii…cineva zicea ca va fi cu adevarat fericit cand va avea casa lui, altul cand va reusi sa tina camera curata, altul cand…te miri ce…

M-a distrat si a fost interesant sa vad cum isi conditioneaza oamenii fericirea. Ei, si distrandu-ma eu asa, m-a pocnit un gand de mi-a trecut orice distractie. Daca as face o lista de felul asta vreodata, in capul ei as scrie: cand voi reusi sa fac un ou invelit in ata colorata…voi fi cu adevarat fericita.

Nu va mirati si nu zimbiti…stiti ce tortura poate fi asta? Ascultati povestea mea:

Am purces intr-o zi, la invitatia unei amice ce lucreaza la o fundatie, sa pregatim un grup pe tema „Si adultii se joaca”. Si pentru ca urma Pastele, am decis noi sa dam o tenta pascala evenimentului. Am pregatit fel si fel de jocuri cu tematica respectiva, dintre care, evident, nu puteau lipsi ouale.

Am gasit o activitate cu oua, care ni s-a parut si adecvata si interesanta si distractiva. Ei bine era inselatoare impresia asta. Trebuia sa avem oua fierte tari, fire de ata colorata si lipici. Pare greu? Nu prea pare. Asa am zis si eu, mai ales dupa ce am vazut si imagini cu rezultate posibile ale acestei indeletniciri. Oua grozav decorate, infasurate in ate care mai de care mai colorate si mai ingenios asezate pe micul ou devenit astfel impodobit un soi de mica bijuterie. Frumooooos…ceva frumoooos!

Nu stiu cum s-a facut ca am lasat pentru ultimul moment aprovizionare cu materialele necesare pentru grup. Si…ghinion …fire de lana nu am gasit si nici lipici normal. Insa nu am dezarmat eu din atata lucru…mdeh eu is creativa nu..si daca nu gasesc un material..iaca nu pot inlocui? cine zice ca nu pot? Si asa am luat ata de papiota si superglue. Nefericite alegeri…

Am ajuns la locatia grupului si am inceput sa lucram…Dumnezeule mare, nu am crezut in veci ca ceva atat de inocent ca niste biete oua albe si pe deasupra si fierte pot fi asa de ticaloase. Nu se lasau deloc infasurate in firele subtiri si prapadite de ata colorata. Ai fi zis ca super glue lipeste tot? ei bine nu e asa..ata de papiota nu lipeste pe oua, ci doar ate pe destele care ajunsesera ca niste afro-punkeri. A fost un dezastru total…Eu in fata oamenilor adunati acolo..cu oul mic in mana, cu destele mozolite complet de super glue, cu fire de toate culorile atarnande si incurcatoare…Si s-ar fi presupus ca eu ar fi trebuit sa le arat cum se face. Cred ca nu am izbutit decat sa fiu un foarte elocvent exemplu de cum NU se face. Pe nemernicul ou nu a stat nici o nemernica de ata, astfel incat, in disperare de cauza, am inceput sa o infasor ca pe mosor..sa fie ceva si pe oul ala. Dezastru total…imi venea sa plang si sa rad in acelasi timp. Parca priveam un film cu intimplari nefericite: priviti cum se face un ou infasurat in lana colorata…asa..si asa…ar fi trebuit sa stea, shit, shit nu sta, ei bine…nu chiar asa ar fi trebuit sa arate dar ati inteles ideea…incercati dvs acum…

Si unii mai milosi din fire, ori poate mai ambitiosi chiar au incercat..Evident ca rezultatul a fost cam acelasi…Pana in final am decis sa facem sarmale de oua invelite in hirtie colorata, doar asa ca sa nu zicem ca nu am facut nimic.

Nu va mai povestesc despre stinjeneala ce repede a dat in risete din toate partile. Pana la urma nu a fost asa de rau, caci ne-am distrat copios, dar senzatia aia din fata oamenilor nu o voi uita asa de curand.

Am fost atat de marcata de mica mea batalie cu oul si atele incat nu am mai avut curajul sa mai repet experienta. Daca va credeti in stare, va poftesc sa incercati. Reteta e asa: ou fiert, ata de papiota si superglue. Vedeti ca ce ramine pe degete se ia numai cu acetona si tre sa frecati temeinic temeinic.

Asta a fost experienta pe care am vrut sa v-o povestesc si sa va explic alegerea mea cu trecutul in capul listei a unei contidii asa ciudate pentru fericirea mea. O iau ca pe o provocare personala: cand voi rapune oul cu ata colorata…voi fi mareata si nimic nu cred ca m-ar mai putea invinge.

de Alice Dima

Cine a fost mai intai: ata sau oul?

Cine a fost mai intai: oul sau ata?

Read Full Post »

Tic – Tac!

Astazi „s-a schimbat” ora – o modificare importanta si generoasa pentru ca am putut cu totii sa dispunem de „o ora in plus”. Este o senzatie incredibila de libertate pe care o resimti atunci cand realizezi ca, intr-un anumit fel, reusesti sa pacalesti timpul! Ca un copil care merge sa cumpere bomboane si pandeste cu atentie momentul in care vanzatoarea se uita in alta parte pentru a strecura cateva „comori de zahar” in buzunarul hainei.

Brusc, cu aceasta noua idee in minte, ne trezim ca putem face o gramada de lucruri pe care altfel nu ni le-am fi permis: alegem sa dormim o ora in plus, ne savuram indelung cafeaua, ne ingaduim sa ne ascundem nasul in cartea preferata fara sentimentul de vinovatie al vaselor din chiuveta sau al rufelor necalcate din dulap.

Lucruri marunte pe care le redescoperim cu emotie. Pentru o ora. Fiindca apoi iuresul reincepe: bagam din nou capul sub apa, ne tinem respiratia si intram din nou in contact cu presiunea din urechi, cu oboseala si cu faptul ca trebuie sa continuam sa dam din maini si din picioare ca sa nu ne ducem la fundul apei.

Aceasta imagine cu ritmul ei alert m-a dus cu gandul la jocurile din copilarie in care ne construiam cazemate sau visam sa avem o casa intr-un copac din apropierea casei. Era un mod intuitiv (si intelept, deopotriva) de a ne delimita in primul rand un spatiu al nostru, care sa ne apartina. Fireste, nu era orice fel de spatiu, ci unul in care ne simteam in siguranta, aparati de orice pericole sau intruziuni nedorite. Nu in ultimul rand, era un spatiu care…nu avea timp. Nu conta cat era ceasul sau ce urma sa se intample peste cateva momente, daca aveam sau nu o ora in plus; prezentul era suficient! Eram doar noi, stapanii absoluti in varsta de 8-9 ani ai unui teritoriu captivant! In acel spatiu nu incapea nimic legat de „a face” sau de „trebuie”; „a fi” era pur si simplu indeajuns.

Aceeasi libertate o regasim, adulti fiind, atunci cand ne jucam cu imaginatia si ne bucuram de accesoriile marunte ale cotidianului: culorile neastamparate de toamna, fata derutata a unui caine blanos care ne da tarcoale prin parc sau mirosul de clatite care iese parsiv prin usa intredeschisa a vecinei de la etajul intai. Atunci ne luam un bilet de scutire de la „Domnul Tic- Tac” si construim o mica bula in care ne dam voie sa respiram. E secretul nostru pentru care nu e nevoie sa dam socoteala! Sssst…!

Tic-Tac!

Tic-Tac!

Read Full Post »

You’ve got mail! Un procent considerabil din mesajele primite sunt celebrele forward-uri cu informatii zice-se utile, surprinzatoare, la limita intre adevar si fabulous:

–          Daca taiati o ceapa in felii pe care le raspanditi apoi prin casa, acestea vor „colecta”/ „absorbi” orice urma de virus gripal, iar membrii familiei vor fi feriti de raceala.

–          Radiatiile emise de telefoanele mobile pot determina explozii ale statiilor de benzina, atata timp cat nu sunt inchise pe durata alimentarii.

(Mai multe povesti picante din aceeasi serie gasiti aici – http://urbanlegends.about.com/http://urbanlegends.about.com/.)

Astfel de naratiuni care se propaga cu usurinta si entuziasm sunt denumite „legende urbane”. Este foarte dificil sa depistezi daca ele sunt sau nu veridice. Insa nu aceasta pare sa fie ideea! Ceea ce este important este tocmai faptul ca poti creste miza: ceva aflat la limita incredibilului poate capata proportii reale! Momentul de ezitare in care ratiunea se incumeta sa depaseasca acel cadru firesc, de bun simt, este cel care contribuie la cresterea adrenalinei. Este momentul de „Wow!” savurat la nivel colectiv.

De cele mai multe ori, o legenda urbana este o poveste relatata la „mana a doua” (ceva ce s-a intamplat prietenului unui prieten), suna ca fiind plauzibila si se leaga de ceva ironic, absolut ingrozitor sau inspaimantator. Nu exista dovezi, doar garantia unei surse de incredere: „s-a intamplat pe bune celui mai bun prieten al fratelui coafezei mele”.

Se creeaza, astfel, o colectie de „povesti folclorice” care sunt transmise mai departe, avand puterea de a „vraji” mintea unui numar impresionant de oameni care impartasesc cu totii acel prim moment de confuzie: „Oare e adevarat?”. Aceeasi reactie de incantare si surpriza poti citi pe fetele copiilor la serbarea de Craciun, atunci cand pe scena apare un nenea cu barba, costum rosu si un sac mare in spate: „Oare e Mosul de-adevaratelea?”. Ducem cu noi mai departe magia de atunci! Din cand in cand, privim in continuare lumea prin ochelarii unui pusti de 4-5 ani, spunem „Wow!” si ne reindragostim de universul in care traim! Hocus pocus!


Read Full Post »

Englezii au o vorba: „Curiosity killed the cat”. Uneori, oamenii ajung sa creada ca aceasta este o lege care functioneaza la fel de bine si in lumea lor. Este momentul in care dispozitia catre explorare se opreste sau intra in sleeping mode. Locul lui „De ce?” este luat de diverse ritualuri sau de atotputernicul „Asa se face!”, care ajunge sa hipnotizeze resursele creative ale „pisicilor umanoide”. Uneltele inovatoare ale motorasului nostru interior sunt puse frumos la conservat (sau pentru a folosi o analogie de sezon, le depozitam cu pricepere printre borcanele de muraturi, zacusca si alte bunatati de care sa ne bucuram pe timp de iarna).

Este un proces prin care oferim la schimb teama de necunoscut, incertitudinea, pentru confortul unui rezultat sigur (daca optam pentru poteca batatorita, riscul esecului este redus semnificativ) sau pentru senzatia de familiaritate.

La varsta de 3-4 ani, insa, acelasi bat poate fi astazi un armasar teribil, iar maine o bagheta magica cu care transformam printii in broaste raioase (sau invers…?). Dorinta de a investiga si de a explora posibilul, testarea permanenta a granitei dintre real si imaginar sunt singurele constante pe care mintea le ia in calcul.

De curand, am descoperit o noua jucarie, pe care imi place sa o intorc pe toate fetele. Ca la 3-4 ani! Este vorba despre un site de brainstorming: http://www.brainreactions.net/. Oamenii lanseaza intrebari (unele pragmatice, altele amuzante), iar ceilalti ofera optiuni de raspuns. Fara critica, fara nevoia de a furniza solutia perfecta; in ecuatie intra doar bucuria de a-ti antrena mintea si de a impartasi idei. Rezultatul:

–         437 de optiuni daca vrei sa asculti un cantec care sa te inspire sau sa te energizeze;

–         333 de solutii pentru a trece peste o poveste de dragoste nefericita;

–         296 de lucruri dificil de obtinut online, prin intermediul internetului.

Nu voi asculta toate cele 437 de melodii. Dar voi lua cu mine faptul ca, uneori, o intrebare poate avea aproximativ 437 de raspunsuri!

Miss Curiosity

Miss Curiosity

Read Full Post »

A fi parinte este o provocare constanta! Oare copilul meu plange prea des? Cum se face ca azi vrea sa mearga la gradinita, iar maine vrea sa ramana acasa? Ma intreb ce sa fac ca sa asculte odata ce ii spun! Pentru astfel de intrebari nu exista un manual de instructiuni sau o culegere in care gasim raspunsurile corecte la ultima pagina.

Exista, insa, repere pe care le putem descoperi impreuna in cadrul programului „Abecedar pentru mami si tati”! Organizat de catre psihologi cu experienta in dezvoltarea copilului, acesta cuprinde un ciclu de ateliere de lucru in care puteti explora intr-o maniera interactiva metode pentru a construi o relatie sanatoasa cu propriul copil.

Va invitam, asadar, la o prima lectie introductiva: „Vorbeste pe limba mea!”. Din cuprins:

  • „Dictionarul reactiilor” – nevoile care stau la baza comportamentului copilului, in functie de etapa de varsta pe care o traverseaza
  • „Ghid de comunicare” – atitudini constructive ale parintilor pe intelesul copiilor
  • „Portret in oglinda” – dificultati in crearea unor relatii sanatoase intre parinti si copii

Intalnirea va fi facilitata de catre Diana Deaconu si Dora Deac (detalii privind formarea lor profesionala veti regasi mai jos).

Inscrierile se pot face pana la data de 28 octombrie 2009 prin email (dianadeaconu@gmail.com/ deac_dora@yahoo.com) sau telefon (0740 155 143/ 0723 173 790).

Atelierul va avea loc vineri, 30 octombrie 2009, orele 19.00 – 21.00. Costul de participare este de 60 RON/ persoana. Cuplurile de „mami si tati” beneficiaza de o reducere (100 RON pentru ambii participanti)!

Read Full Post »

Older Posts »