Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Noiembrie 2009

„Eu cand o sa fiu mare o sa sa ma duc la servici!”

„Si ce fel de servici o sa ai?”

„Unul roz!”

Aceasta este viziunea unui copil de 3 ani asupra carierei, redata textual prin dialogul de mai sus pe care fetita cu pricina l-a purtat cu educatoarea ei. Viitorul profesional este, fara indoiala, roz!

Cu siguranta, putine dintre office-urile de astazi sunt colorate astfel. In general, „uniforma” declarata in mod oficial este in tonuri mai degraba inchise. Mobilier minimalist, multa sticla si o pseuo-intimitate fortata prin amenajarea spatiului: birouri apropiate, astfel incat angajatilor sa le fie usor sa colaboreze sau mai greu sa se refugieze de privirile sefului.

Daca privim sensul figurat al lui „roz”, ni se intuneca iarasi privirea. Cariera este din ce in ce mai putin sinonima cu atribute precum „interesant”, „placut” sau „satisfacator”. In topul motivatiilor intra aspectele financiare, de statut social sau cele care tin de conservarea unui sentiment de siguranta („E ceea ce am invatat sa fac! La ce bun sa mai schimb acum?”).

Exista, insa, si pete roz in acest peisaj. Un exemplu sunt cei care se ocupa de Hobby Cafe (http://www.hobbycafe.ro/index.html): au hotarat sa deschida un loc pentru „grupa mare” de copii, sa puna la punct un spatiu in care adultii se simt liberi sa se bucure de imaginatia si dispozitia lor de joaca. Este o cafenea in care poti desena, poti invata sa pictezi sau poti accepta aceleasi provocari ca la 6-7 ani: „Piticot” si „Nu te supara frate!”. Aici incap prieteni, glume, competitii jucause si multa spontaneitate. Este Taramul Colorat al Oamenilor Veseli! Il puteti vizita oricand!

Anunțuri

Read Full Post »

Lectii de Tango

O gradina. Un barbat si o femeie care se afla la o muscatura de mar distanta de o lume noua.

Zidurile de nepatruns ale unei cetati. Lumina de la fereastra domnitei devine singurul reper al cavalerului. Sau cel putin asa aflam din cantecul trubadurului.

Un jeep, o blonda si un nenea generos. Formula unui triunghi echilateral contemporan.

Epocile se deruleaza in succesiune, la fel ca si relatiile de cuplu uneori. Se pastreaza, insa, o constanta: nevoile pe care oamenii cauta sa si le indeplindeasca in raport cu cei din jur. Urmarim in egala masura sa avem la indemana

  • contactul, atingerea fizica pe care o obtinem intr-o relatie
  • recunoasterea, atentia si sentimentul de apartenenta de care ne bucuram atunci cand ne oglindim in celalalt
  • incitarea, goana dupa provocari si noutate fara de care viata devine monotona, ca un film de desene animate alb-negru
  • stimularea, prin care mentinem treze toate simturile si experimentam multitudinea dimensiunilor pe care le poate capata lumea din jurul nostru
  • structura, stabilirea unui cadru securizant care sa ofere predictibilitate si protectie spatiului in care ne miscam
  • pasiunea, entuziasmul si energia vitala care ne coloreaza existenta

Evolutia unei relatii si implinirea oricarei fiinte umane depinde in mod direct de echilibrul intre aceste nevoi. Atunci cand una este data la o parte sau ignorata, devenim morocanosi, artagosi si ne indoim de viitorul relatiilor cu ceilalti.

Exista doua activitati in care oamenii pot satisface toate aceste sase nevoi simultan: sexul si dansul. Dintre toate dansurile, poate ca unul dintre cele mai transparente este tangoul, unde regasim din plin contactul fizic, atentia reciproca a partenerilor, provocarea, angrenarea simturilor, succesiunea programata a miscarilor si pasiunea intensa a povestii dintre cei doi. O lectie de tango este ca un laborator de psihologia cuplului in care cercetatorul si „cobaiul” se confunda, reusind sa delimiteze o portie de realitate in pas de dans.

Read Full Post »

 

Asocierea dintre un loc public si starea de familiaritate linistita sau de intimitate poate parea cel putin nelalocul ei. De multe ori chiar este: cum sa te bucuri de calm si siguranta atunci cand faci cumparaturile de weekend, in ciuda faptului ca totul decurge ca intr-un film pe care il derulezi ca sa il urmaresti inca o data de la capat? Cat despre intimitate, ea nu poate fi decat una prost inteleasa atunci cand la metrou se inchid usile, iar oamenii se ingramadesc energic sa incapa in acelasi compartiment.

Cu toate acestea, fiecare regula isi are exceptiile ei. Una dintre ele imi aminteste de o zi de Craciun petrecuta la Madrid. Multa lume dimineata in parc, copii care fac baloane de sapun si un soare molcom, binevoitor. Strazi pline de cautatori de cadouri si de colinde. In biserici, religii diferite, cu ritualuri diferite – aceeasi solemnitate si piosenie. Pana la ora pranzului! Atunci, totul se transforma. Brusc, ma aflu intr-un fel de „oras fantoma”: strazile devin pustii, copiii dispar odata cu baloanele de sapun, iar usile bisericilor raman inchise. Oamenii se retrag catre interior, restabilesc contactul cu familia si se intorc „acasa”. Doar ca eu ma aflu in Madrid, la ceva distanta de casa, iar magazinele/ restaurantele inchise nu ajuta prea tare. Este momentul in care se produce „miracolul locului public”, intruchipat sub forma unei cafenele. Un Starbucks. Unde cafeaua are acelasi gust de scortisoara, iar jazz-ul acelasi ritm ca si acasa. Intimitatea unui camin: o imagine de marketing extrem de eficienta si, in acelasi timp, o iluzie pe care o primesc cu drag. Feliz Navidad! si Craciun Fericit! se traduc dintr-o data prin Frapuccino cu caramel, adica ceva cunoscut, securizant.

Cea de-a doua experienta este una pe care o am de fiecare data cand plec la drum in  vacanta. Indiferent de directie, exista o constanta: benzinariile risipite pe marginea soselei. Atunci cand opresti intr-un astfel de loc, ai siguranta ca vei gasi aproximativ aceleasi produse. Le iei cu tine ca pe un reminder al faptului ca, uneori, exista lucururi care raman la fel. Iar asta poate fi cu adevarat confortabil in amestecul de experiente noi.

Granita intre spatiul public si cel privat este in anumite situatii greu perceptibila. Iar acest lucru este o mostra a faptului ca functionam atat separat, cat si impreuna cu ceilalti. E un dans pe care il invatam de mici, iar apoi cautam parteneri asa incat sa il exersam tot mai des!

"Acasa" in vitrina

Read Full Post »

Psihoterapie de toamna

De multe ori, sezonul de toamna este asociat cu starile depresive, cu ideea de incheiere sau cu senzatiile de plictiseala si „arest la domiciliu” din cauza ploilor si a vanturilor friguroase. Acelasi portret al toamnei raufacatoare este descris cu note de sarcasm in Monty Python and the Meaning of Life.

Toamna are, insa, si latura ei miraculoasa, de bucurie si spectacol. Iata cateva „antidepresive” naturale pe care le puteti folosi in doze nelimitate pe toata durata anotimpului:

–          aleile colorate (daca apar manifestari placute, va rugam sa va adresati cunoscutilor si sa ii puneti la curent cu noile descoperiri);

–          portia suplimentara de somn atunci cand se schimba ora (au fost inregistrate, ca si efecte secundare, o productivitate crescuta a viselor, precum si unele incurcaturi amuzante in agenda de intalniri a „uitucilor”);

–          merele coapte cu nuci, stafide si scortisoara (a se lasa cu buna intentie la indemana copiilor si a adultilor dornici de momente de rasfat);

–          mustul si primele muraturi (a se consuma mai ales in preajma prietenilor);

–          tufanelele si crizantemele (efectul combinat este in majoritatea situatiilor simtitor mai eficient).

Tratamentul „psihoterapeutic” indicat mai sus nu se supune legilor confidentialitatii, asa ca poate fi raspandit dupa pofta fiecaruia!

Caleidoscop

Read Full Post »

Nu stiu daca voi stiti, dar daca nu stiti va spun eu:  am doi copii, Maria (9 ani) – fetita mea cu ochi mari de cafea, calzi, mirati si intelepti; si Luca (2 ani si jumatate) – baietelul meu cel mic, blond, intrebator si minunat.

Intamplarea ce vreau sa v-o povestesc este cu Maria.

Anul trecut in clasa fetitei mele s-a iscat o discutie aprinsa: exista sau nu exista Mos Craciun? Mosul ne pune darurile sub brad sau parintii…? Copiii erau impartiti dupa cum stiau si ei de pe acasa, dupa cum le dezvaluisera sau nu parintii taina cea mare a copilariei. (Eu asa vad lucrurile: Existenta lui Mos Craciun este una din marile taine minunate ale copilariei). Unii spuneau in gura mare: Baaaaaaaaaaaaaiiiii, numai fraierii mai cred in Mos Craciun, aia micii si naivii, eu nu mai cred!!!…L-am vazut pe tata/mama cand au pus cadourile sub brad! Altii mai copilarosi se certau din tot sufletul cu ei: Ba exista! Ba exista! La mine vine Mos Craciun!

Cand a intrat doamna invatatoare in clasa, dupa pauza cu pricina, i-a gasit impartiti in doua tabere de-a dreptul beligerante: unii „mari si trecuti de naivitatea copilariei”, aroganti si dispretuitori, si altii „mici si naivi”, cu ochii aproape in lacrimi. Evident ca, de cum au vazut-o pe doamna, au sarit in cautarea raspunsului ce ii macina. Doamna invatatoare a considerat ca poate e momentul sa le spuna adevarul, de pe o parte pentru ca ii considera mari si pregatiti, pe de alta parte pentru a pune capat luptei pentru raspuns. Si le-a zis ca da dom’le, parintii pun cadourile sub brad.

Nu stiu ce a fost in sufletul fiecarui copil, unii s-or fi simtit usurati, altii dezamagiti… Insa pot sa va spun ce mi-a zis copila mea cand am ajuns acasa…

-Mami…azi doamna ne-a zis ca nu exista Mos Craciun!

Mie mi-a picat cerul in cap, pentru ca eu nu ii spusesem inca adevarul. Si stiti ce? Nici nu sunt convinsa ca ar fi adevarul… Da! Da! si nu sariti… Eu cred in Mos Craciun! Eu inca il astept in fiecare an; nu vreau si nu vreau sa cred ca nu exista. Ce beneficiu as avea? Eu il astept ca un copil, si fac brad si fac curat in casa si in inima mea. Si stiti ce? Chiar vine in fiecare an! Asa ca eu nu i-am spus copilei mele ca nu exista Mos Craciun si nici nu o voi face vreodata! Daca ea va decide la un moment dat ca nu exista Mos Craciun, nu o voi contrazice; daca ea va crede toata viata ca exista Mos Craciun, nu voi fi eu aceea care sa ii spuna ca ceea ce crede nu este adevarat. Cu toate aceste ganduri roind in mintea mea, am intrebat-o tematoare:

– Si tu ce ai zis?

– Pai, am zis ca BINEINTELES CA EXISTA MOS CRACIUN!

– Si doamna ce a zis, sau alti copii?

– O colega a zis ca nu exista si ca ea a vazut pe mamica ei cum ii punea cadoul sub brad si ca i-a si spus ca nu exista.

-Si tu ce parere ai despre ce a spus colega ta?

-I-am zis, mami, ca probabil ca ei ii pune mama ei daruri sub brad; evident ca daca nu crezi in El, nu vine. Logic, nu? Si i-am mai zis ca probabil nici prea cuminte nu e, daca Mosul nu vine la ea. Stii mami, Mosul nu vine la copiii care nu cred il el si care nu sint cuminti. Si atunci, mamei ei i s-a facut mila de ea si i-a pus ea cadoul sub brad. Ca doar nu era sa isi lase copila fara dar de Craciun! Dar atunci doamna a zis ca nici la dansa nu vine!

– Aoleu, si tu ce ai zis?

-Pai, ce sa zic: inseamna ca nici dumneavoastra nu sunteti prea cuminte! Si m-am mai apucat sa le explic cum sta treaba cu Mosul ca am vazut ca erau cam derutati toti: Mos Craciun exista si vine. Asta e clar! Uneori, insa, fie pentru ca ai crescut si nu ti-ar mai place sa primesti jucarii, fie pentru ca nu mai are la el, Mosul nu iti mai lasa sub brad ceva pe care sa poti pune mina. Uneori Mosul iti lasa sub brad ceva pentru suflet: un gand bun, o iubire, o pace de sufletel, un ajutor sa nu mai fii obraznic, sa nu mai simti tristete….dar astea trebuie sa stii sa le cauti sub brad si sa le bagi in inima. Eu asa cred mami, tu ce zici?

– Zic ca esti cel mai intelept copil din lume!

Si, uite asa, mi-am lamurit si eu o data pentru totdeauna cum sta treaba cu Mos Craciun. EXISTA!!! Cei care nu gasesc nimic sub brad, nu au cautat cum trebuie… Pacat! Uneori, cadoul lor ramane acolo nedesfacut niciodata… O pace de sufletel, o iubire, un leac pentru o tristete… raman sub brad pana cand dam cu aspiratorul sa adunam acele cazute pe covor….Copila mea inteleapta mi-a dat o permisiune mare cat sufletul ei: sa il astept pe Mos Craciun cu inima deschisa! Pot sa spun, la 35 ani, fara teama de fi privita cu ingaduinta, ca da, eu il astept pe Mos. Voi nu?… Acum ca stiti adevarul….

De Alice Dima

WiseMan

Wise Man

Read Full Post »

PARTEA I: Universul incape intr-o cabina telefonica!

PhoneBooth

“Oare ce-i aici? Arata ca o camera…doar ca e mai mica decat a mea. Si poti vedea prin pereti – uite, dincolo sta nenea (mami zice ca oamenii care stau langa noi se cheama vecini) si el are si un dulap de haine, unde si-a pus jacheta. Oare acolo mai sus ce e? Arata ca robotelul meu de jucarie…oare il cunoaste Robo? As putea sa-l intreb… Dar inainte de asta, ma duc sa-l chem si pe baiatul de acolo! Poate o sa-i placa sa ne jucam aici!”

PARTEA aII-a: Complicitate

Complicitate

„Hei, tu! Vrei sa vii sa vezi ce am gasit? E o camera grozava cu jucarii si pereti prin care poti sa vezi!”

„Unde?”

„Iti arat eu! O luam pe aici!”

„Bine! Haide!”

In copilarie exista o varsta la care suntem in stare sa transformam orice spatiu intr-unul al nostru, unde ne simtim in siguranta si pe care suntem dispusi sa il impartasim cu prietenii. Posesia, siguranta si increderea in ceilalti merg mana in mana.

Pe masura ce crestem, incepem sa folosim strategii diferite pentru a ne simti in siguranta intr-un loc nou: aducem cu noi in acel spatiu obiecte familiare (carti, fotografii, ibricul primit cadou de la bunica). Chemam in sprijinul nostru trecutul, ca pe un aliat sau ca pe un martor care ne va confirma mereu identitatea, in cazul in care se intampla sa avem cele mai mici dubii.

La capitolul cu increderea in ceilalti, ca si adulti, avem nevoie de o perioada de incalzire inainte de a invita alte persoane in spatiul devenit deja al nostru. Vrem sa stim mai intai cum ii cheama, unde lucreaza si ce hobby-uri au. Eventual, facem mai intai si o proba: luam masa in oras sau iesim la un film ca sa testam apele pe un teren neutru.

Apropierea se intampla altfel: mai multi pasi, mai multa verificare, mai putin din vraja hipnotica a „prieteniei la prima vedere”. Atunci cand se intampla, insa, ramane la fel de magica si de valoroasa!

Read Full Post »

Asociatia Romana de Analiza Tranzactionala (ARAT) in colaborare cu Facultatea de Psihologie a Universitatii Spiru Haret va invita sa participati la Conferinta Nationala cu tema „Transfer si Contratransfer in Analiza Tranzactionala”. Evenimentul se va desfasura in perioada 27- 29 noiembrie 2009, in Bucuresti, la sediul Facultatii de Psihologie din cadrul Universitatii Spiru Haret, Bulevardul Basarabia nr. 256, sector 3.

Participarea la Conferinta va va oferi atat oportunitatea de a cunoaste specialisti in domeniile clinic si psihoterapeutic deosebit de apreciati, cat si posibilitatea de a descoperi aplicabilitatea Transferului si Contratransferului in relatia psihoterapeutica (mediu clinic), in viata profesionala (mediul organizational) sau in viata sociala.

Agenda Conferintei va cuprinde doua sectiuni (sustinerea de workshop-uri si de comunicari pentru lucrari stiintifice), completate de alte doua evenimente conexe (preconferinta si postconferinta). Pentru conducerea Workshop-urilor din cadrul Conferintei (27–29 noiembrie) au confirmat deja participarea experti recunoscuti la nivel international (psihoterapeuti si supervizori) precum Bill Cornell (TSTA-UK, trainer in body-centred psychotherapy), Roger Day (PTSTA-UK), Birgitta Heiller (TSTA-UK) si Helene Cadot (PTSTA-Franta, trainer si supervizor in Psihoterapie Integrativa -IIPA). Tematici abordate:

„Asumarea pozitiei cuvenite in supervizare: echilibrarea ierarhiei de putere in relatiile de ajutor” (Bill Cornell)

“Introducere in AT-ul Relational” si “O perspectiva asupra Existentialismului si a Scenariului de viata” (Birgitta Heiller)

“Cum sa intelegem si sa gestionam sursele de presiune externe sau interne, constiente si inconstiente: o abordare AT Integrativa” (Helene Cadot)

“Cotransferul – o cheie catre psihoterapia eficienta in Romania” (Roger Day)

Colegiul Psihologilor din Romania (CPR) va acorda credite atat pentru sustinerea workshop-urilor sau a lucrarilor stiintifice, cat si pentru participarea la conferinta.

Evenimente conexe:

Workshop-urile din preconferinta vor avea tema „Eros si Trauma: experiente corporale in transfer si contratransfer, vor cuprinde sesiuni de supervizare si Bodywork, se vor desfasura intre 24-26 noiembrie si vor fi conduse de Bill Cornell.

Iar joi, 26 noiembrie Roger Day va tine un workshop pe tema “Lucrul cu persoane abuzate” si va oferi supervizare.

Workshop-urile din postconferinta vor avea tema “Terapia Traumei” (modulele I, II si III), se vor desfasura intre 30 noiembrie – 4 decembrie si vor fi conduse de Mario Salvador (PTSTA-Spania, trainer si supervisor in Psihoterapie Integrativa (IIPA), consultant si clinician in EMDR).

Pentru informatii suplimentare despre conferinta ori pentru achitarea taxelor de participare, va invitam sa accesati http://www.arat.ro/conferinta-nationala-de-analiza-tranzactionala-bucuresti-2009/, sa scrieti pe adresa de e-mail: dianadeaconu@gmail.com, ori sa telefonati la

0740 155 143 (Diana Deaconu) sau la 0730 393 900 (Cristian Stoica).

Pentru a putea participa la conferinta este nevoie sa completati formularul de inscriere. Il gasiti pe site-ul www.arat.ro, la sectiunea Evenimente – Conferinta Nationala Bucuresti 2009, in josul paginii.

Read Full Post »

Older Posts »