Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2009

Pentru ca majoritatea subiectelor legate de „criza” sunt acum de actualitate, este cel mai bun moment sa privim si alte „lipsuri” mai mult sau mai putin acute. Cum ar fi, de pilda, lipsa umorului la locul de munca. Inca din anii ’80, statisticile constatau ca doar 15% dintre angajati erau concediati din cauza incompetentei, restul de 85% fiind disponibilizati intrucat nu reuseau sa construiasca relatii apropiate cu alti colegi de munca. Intrebati care sunt calitatile unui angajat eficient, managerii si cei din departamentul de resurse umane au indicat umorul ca fiind o caracteristica pe care doresc sa o regaseasca in angajatii lor. Cu alte cuvinte, ceea ce indicau de la inceput cifrele era faptul ca umorul trebuie luat in serios! El pare sa fie un ingredient semnificativ ce contribuie la reteta succesului profesional. Iata si cateva motive pentru care lucrurile stau asa:

  • Umorul contribuie la construirea relatiilor! Putem impartasi momente amuzante cu restul colegilor pe diverse cai (reteaua interna de mailuri, mesaje telefonice, pauzele de masa sau de cafea), ceea ce ajuta la coeziunea echipei.
  • Umorul reduce nivelul de stres! Rasul genereaza efecte sanatoase si constructive atat in plan fizic, cat si psihic.
  • Umorul ne ofera acces la imaginea de ansamblu! O nota comica este ceea ce ne ajuta uneori sa ne detasam si sa luam distanta necesara pentru a nu ramane incrancenati intr-un anumit proiect sau in sustinerea unei anumite idei. In acest fel, devenim mai eficienti si mai creativi.
  • Umorul favorizeaza prezenta la locul de munca si energizeaza oamenii!

Asadar, cand vine vorba de locul de munca nu-i lucru „de saga”, iar coeficientul de umor trebuie antrenat in permanenta. Iar daca remediile clasice (bancuri, anecdote, liste din categoria Positive Quote of the Day) incep sa isi faca efectul, aminteste-ti ca uneori Murphy poate avea dreptate: Daca ceva functioneaza, nu-i bine sa-l repari. Cu alte cuvinte, este absolut in regula sa continui! In incheiere, un ultim pont: ajuta ca din cand in cand sa iei umorul in serios chiar si atunci cand vine vorba de propria persoana. Recomandarea Senscontrasens este vizitarea urmatoarei adrese: www.elfyourself.com, unde ai nevoie doar de o fotografie pentru a te transforma intr-un spiridus topaitor si croncanitor! (Multumiri Florentinei pentru descoperire!)

Anunțuri

Read Full Post »

Inca de la primele ninsori si pe fondul celor dintai indicii care au anuntat Craciunul, recunosc ca a inceput sa imi fuga din nou gandul la iernile din copilarie. Am un intreg „diafilm” pe care se deruleaza momentele din aceasta categorie: stelutele pe care le desenam in drum spre scoala pe geamul aburit al autobuzului, sentimentul de a face parte din aceeasi echipa cu alti copii atunci cand hotaram sa ne construim o cazemata, energia si rabdarea pe care le descopeream atunci cand acceptam provocarea de a-l face Omul de Zapada.

Fragmente ale experientelor de atunci au ramas si, cumva, camuflate, isi fac loc si in lumea adultilor. Cum ar fi, de pilda, acest sentiment de a fi de aceeasi parte a baricadei. Fluxul de masini din trafic se deplaseaza intr-un ritm asezat, ordonat, fara atat de multe manevre bruste din categoria „show off”. Se aliniaza mai rabdatoare, ca un grup de testoase care inoata catre ape mai prielnice.

De asemenea, apar situatiile din seria „imprumutatul lopetii”. Oameni care se intalnesc pentru prima oara isi cer ajutorul. Exista acum un scop comun care ii leaga: trebuie sa dea zapada la o parte pentru a putea trece sau pentru a putea iesi cu masina din parcare. Isi dau indicatii si se ghideaza intre ei, isi mobilizeaza energia in aceeasi directie si se bucura impreuna. Unul pentru reusita celuilalt!

Iesitul din casa devine o aventura la care, alaturi de erou, participa Vecinul Detinator de Lopata, Soferul de Autobuz care deschide inca o data usile inainte de a pleca din statie sau Trecatorul Din Urma Ta care te anunta ca ti-a cazut o manusa. Trofeele sunt valoroase si nu neaparat pretentioase: un prilej de dezmortire atunci cand intri sa cumperi paine, un loc de parcare neocupat sau o cana de ceai atunci cand ajungi victorios acasa. Bucuriile marunte se poarta din nou! Ca orice poveste, si aceasta are elementele ei de magie: naturaletea si usurinta cu care oamenii reusesc uneori sa creeze legaturi, pornirea lor fireasca de a construi „aliante”! E o poveste din care imi place sa fac parte si pe care vreau sa o spun mai departe!

Si-am incalecat pe-o sa…

Read Full Post »

…a urmat

Capitolul 2: Omul Insotitor

Iesea din cand in cand la iveala, punea intrebari, devora carti despre lume si oameni, iar din cand in cand, in serile lungi de vara, sarea cu precautie gardul curtii pentru a porni in scurte expeditii. Curand, a inceput sa isi faca o harta pe care marca noile descoperiri: copii de varsta lui care atunci cand se jucau uneori radeau, alteori se inroseau si tipau unii la altii, plangeau, se luau in brate sau stateau pur si simplu unii langa ceilalti in tacere. Nu stia ce insemnau toate acestea, dar cauta raspunsuri si inregistra totul cu precizie in mintea sa.

Cand a devenit mare, adult pe limba lui mami si a lui tati, stia ca era liber sa paraseasca curtea, sa renunte la orele de pian si sa isi cumpere o bicicleta adevarata. Nu prea stia, insa, cum sa foloseasca toata aceasta putere, incotro sa faca pasi odata ce nu mai era nevoit sa revina in fiecare seara la casa cea mare si alba. In vreme ce statea asa ingandurat, si-a amintit de una dintre povestile fluturelui albastru. O poveste despre Oamenii Insotitori, care stiu sa asculte si sa ii ajute pe semenii lor sa-si descopere visurile.

Dupa indelungi cautari, adultul nostru a intalnit un astfel de Om Insotitor de care s-a apropiat si caruia a inceput sa ii povesteasca despre ceea ce se petrecea inauntrul sau. Curand, a reusit sa adauge cuvinte noi in dictionarul pe care il pastrase din copilarie: furie, tristete, bucurie, nevoi, dorinte, teama. A capatat increderea de a experimenta, placerea de a fi impreuna cu oameni noi, energia care vine din spontaneitate. A fost o calatorie palpitanta in care a descoperit ungherele nebanuite ale mintii sale, precum si curajul de a cunoaste din ce in ce mai multe teritorii ale lumii exterioare.

In cele din urma, a acceptat o provocare: aceea de a-si duce la indeplinire propriul vis. Intr-o casa mare si alba a construit o scoala. Nu era, insa, o scoala oarecare, ci una in care copiii isi foloseau curiozitatea, indrazneala pentru a crea, pentru a-si antrena in mod jucaus mintea. Invatau sa devina adulti puternici si autonomi, care se bucura de visurile lor. Pe usa de la intrarea casei era desenat cu Tempera un fluture albastru, ale carui aripi din spate purtau semete cateva buline galbene.

Read Full Post »

Capitolul 1: Fluturele Albastru

A fost odata ca niciodata un baietel care locuia impreuna cu parintii lui intr-o casa mare, alba, imprejmuita de o curte frumoasa, plina de flori si animale prietenoase. Ele erau partenerii sai de joaca cei ascultatori.

Parintii baietelului aveau grija ca acestuia sa nu ii lipseasca niciodata nimic. In curtea lor, se gandeau, el gasea orice si-ar fi putut dori vreodata, iar pericolele erau departe, le pacalisera asa incat sa nu se atinga in veci de fiul lor. Ziua baietelului se umplea cat era ea de lunga cu lectii de calarit si ore de pian, cu carti colorate in care se povestea despre balauri si copiii cuminti, care ascultau de parinti. Atunci cand era suficient de cald afara, era bine pentru el sa dea cateva ture cu tricicleta prin curte; doar cateva, insa, pentru ca altfel risca sa transpire si sa raceasca. De asemenea, baietelul stia ca trebuie sa se fereasca de curent, de glasurile straine de la poarta, de apa rece din frigider si de insectele de afara, unele dintre ele gazde viclene ale unor microbi periculosi. Despre lumea de dincolo aflase atat cat era nevoie sa stie: avea voie sa mearga acolo doar cu mami si tati, atunci cand spuneau ei ca era bine, pentru ca altfel cine stie ce se putea intampla!

Lumea copilului era mare cat curtea unei case, iar ochelarii prin care o privea erau de culoare roz. Totul era perfect asezat, perfect echilibrat, ca intr-un tablou renascentist.

Intr-o zi, pe una din florile cele mari si rosii din curte a aterizat un fluture. Era albastru, jucaus, iar aripile din spate purtau semete cateva buline galbene. Curajos, fluturele a inceput sa intre in vorba cu baietelul nostru, sa-i povesteasca despre aventuri si oameni curiosi din lumi indepartate. Spun indepartate pentru ca asa i se pareau copilului, insa ele se aflau de fapt la cateva curti distanta: fete si baieti care se ascundeau in tufisuri, in vreme ce un alt membru al grupului avea sarcina de a descoperi unde se aflau, copii care mergeau iarna pe la casele altor oameni si cantau colinde, alergaturi, chiote, cazaturi, lacrimi, prietenii. Pentru toate acestea, copilul nostru a fost nevoit sa-si creeze un intreg dictionar si sa poarte cu imprumut ochelarii fluturelui care, in mod curios, isi schimbau in fiecare zi culoarea lentilelor. In secret, a inceput sa tanjeasca dupa universul de dincolo, sa viseze plin de curiozitate la viata de acolo. Micul exlorator dinauntrul sau isi facea din ce in ce mai simtita prezenta, cu teama si in acelasi timp cu aviditate.

Va urma…

Read Full Post »

Most of us miss on life’s big prizes. The Pulitzer. The Nobel. Oscars. Tonys. Emmys. But we’re all eligible for life’s small pleasures. A pat on the back. A kiss behind the ear. A four-pound bass. A full moon. An empty parking space. A crackling fire. A great meal. A glorious sunset. Hot soon. Cold beer.

Anonymous

Read Full Post »

O tura cu MOTOCOCICLETA

Coala alba. Culori tempera. Zece degete curioase. Apoi, o frenezie: rosu, mov, alb, albastru. Si poate putin verde. Hartia acoperita de culoare. Pete care se intrepatrund, care invata sa convietuiasca. Aceleasi zece degete, camuflate, insa, de aceasta data in foarte multa culoare. Si un zambet plin de bucurie si satisfactie. Opera e acum desavarsita!

Instantaneul surprins mai sus nu este un fragment de proza postmoderna, ci isprava lui S., in varsta de 3 ani, pentru care orele de pictura sunt o cale de a explora lumea. Tema desenului, in cazul in care nu ati reusit sa o deduceti deja, a fost „Cadoul pe care mi-l doresc de la Mos Craciun”, iar ceea ce vrea S. Sa primeasca este pentru el evident: o MOTOCOCICLETA! Si asta ar fi bine sa devina clar si pentru ceilalti, dupa cum poti deduce din tonul sau hotarat, plin de energie.

Dificultatile de limbaj, cuvintele pronuntate dupa reguli proprii, precum si alte detalii despre adecvarea sau realismul desenului, sunt mai putin importante. Pur si simplu nu fac parte din prim-plan! Comunicarea este libera, spontana, autentica. Teama de a gresi sau de a nu fi suficient de clar (precis) s-a diluat odata cu restul culorilor din cutie.

Pe masura ce crestem, descoperim ca nu doar colile de hartie pot fi acoperite. Si oamenii isi pot imbraca cateva cojoace in plus. De dragul traditiei, voi enumera 9 dintre ele:

  • Trebuie sa par invulnerabil!
  • Trebuie sa-mi doresc ceva ce corespunde asteptarilor celorlalti!
  • Trebuie sa fac totul fara cusur!
  • Trebuie sa muncesc din greu pentru ceea ce vreau!
  • Trebuie sa o las mai moale cu emotiile astea, ca sunt rusinoase in public!
  • Trebuie sa fiu realist, nu mai e cazul sa plec urechea la fantezii!
  • Trebuie sa ma fac perfect inteles, altfel ceilalti vor crede ca nu sunt suficient de bun!
  • Trebuie sa ma pun pe locul doi si sa ii las mai intai pe ceilalti sa obtina ceea ce isi doresc!
  • Trebuie sa ma astept ca ceilalti sa ghiceasca ce imi doresc, asa se cuvine!

Sunt situatii in care si oamenii mari isi pun deoparte cojoacele si se dau o tura cu motococicleta: atunci cand se afla in compania unor persoane carora ei le spun „prieteni”, pe limba lor, sau cand isi ofera un moment de rasfat (o dimineata lenesa, o baie cu spuma, o ora in plus de joc pe calculator). Atunci viata lor se coloreaza cu spontaneitate, intimitate si multa bucurie!

Fiecare viseaza diferit la propria motococicleta! 🙂

Read Full Post »

Poker Face

Aseara am invatat sa joc poker! Sau cel putin cu aceasta intentie am pornit si eu si cei care s-au aratat suficient de curajosi sa dea lectiile. Brusc, insa, am simtit ca am plonjat intr-un laborator sofisticat de comunicare non-verbala: privirea vie si jucausa impreuna cu o inexpresivitate mascata a fetei dau in reactie un compus periculos, secretul acid al unei maini valoroase de carti.

Experimentul a continuat, asa incat am descoperit o intreaga industrie in jurul acestui domeniu – nenumarate studii si cercetari care se ocupa de misterul limbajului corporal care ne tradeaza la jocul de poker. De exemplu,

  • daca adeversarul da semne de nervozitate (usoare tremuraturi ale mainilor, dilatarea pupilelor, accelerarea ritmului respirator) se prea poate sa fie norocosul posesor al unor carti „fierbinti”;
  • atunci cand unul dintre jucatori isi schimba poastura corporala si se lasa sa alunece usor in scaun, capatati un indiciu despre o persoana mai degraba nesigura, care nu se bazeaza pe cartile din acea runda;
  • atunci cand un jucator isi incruciseaza bratele la nivelul pieptului este un semn ca se afla intr-o dispozitie rabdatoare, de asteptare, iar momentul in care le dechide catre masa de joc se traduce prin decizia lui de a se implica in „focul actiunii”;
  • de obicei, acei jucatori care „blufeaza” isi acopera gura cu mana, ca si cum ar cauta sa se fereasca de privirile scrutinitoare ale partenerilor de joc;
  • cineva care se preface dezinteresat, insa continua sa joace mana de carti, este o persoana periculoasa care urmareste sa-si manipuleze adversarii de la masa.

Fireste, indiciile ar putea continua. O seara de poker are toate sansele sa se asemene cu unul din romanele Agathei Christie; ceea ce este diferit, insa, este faptul ca, de cele mai multe ori „vinovatul” iese victorios sau este admirat de catre ceilalti. Este un cadru ideal in care ne bucuram de placerea secretelor personale si a banuielilor (ne)justificate legate de potentialele actiuni ale vecinului.

Jucatorii profesionisti obisuiesc sa spuna „Cards speak!”. Uneori, asa stau lucrurile. Alteori, insa, mai „vorbaret” este corpul nostru caruia ii place sa spuna povesti si sa comunice!

Body Talk

Read Full Post »

Older Posts »