Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Babel revisited’ Category

Oul, ata si fericirea….

Am tot citit in ultimul timp fel si fel de articole cu fel si fel de liste cu intrebari intrebatoare despre fericire, de genul: Cand vei fi cu adevarat fericit? ..si listele cuprindeau cu subpuncte cumintele fel si fel de chestii…cineva zicea ca va fi cu adevarat fericit cand va avea casa lui, altul cand va reusi sa tina camera curata, altul cand…te miri ce…

M-a distrat si a fost interesant sa vad cum isi conditioneaza oamenii fericirea. Ei, si distrandu-ma eu asa, m-a pocnit un gand de mi-a trecut orice distractie. Daca as face o lista de felul asta vreodata, in capul ei as scrie: cand voi reusi sa fac un ou invelit in ata colorata…voi fi cu adevarat fericita.

Nu va mirati si nu zimbiti…stiti ce tortura poate fi asta? Ascultati povestea mea:

Am purces intr-o zi, la invitatia unei amice ce lucreaza la o fundatie, sa pregatim un grup pe tema „Si adultii se joaca”. Si pentru ca urma Pastele, am decis noi sa dam o tenta pascala evenimentului. Am pregatit fel si fel de jocuri cu tematica respectiva, dintre care, evident, nu puteau lipsi ouale.

Am gasit o activitate cu oua, care ni s-a parut si adecvata si interesanta si distractiva. Ei bine era inselatoare impresia asta. Trebuia sa avem oua fierte tari, fire de ata colorata si lipici. Pare greu? Nu prea pare. Asa am zis si eu, mai ales dupa ce am vazut si imagini cu rezultate posibile ale acestei indeletniciri. Oua grozav decorate, infasurate in ate care mai de care mai colorate si mai ingenios asezate pe micul ou devenit astfel impodobit un soi de mica bijuterie. Frumooooos…ceva frumoooos!

Nu stiu cum s-a facut ca am lasat pentru ultimul moment aprovizionare cu materialele necesare pentru grup. Si…ghinion …fire de lana nu am gasit si nici lipici normal. Insa nu am dezarmat eu din atata lucru…mdeh eu is creativa nu..si daca nu gasesc un material..iaca nu pot inlocui? cine zice ca nu pot? Si asa am luat ata de papiota si superglue. Nefericite alegeri…

Am ajuns la locatia grupului si am inceput sa lucram…Dumnezeule mare, nu am crezut in veci ca ceva atat de inocent ca niste biete oua albe si pe deasupra si fierte pot fi asa de ticaloase. Nu se lasau deloc infasurate in firele subtiri si prapadite de ata colorata. Ai fi zis ca super glue lipeste tot? ei bine nu e asa..ata de papiota nu lipeste pe oua, ci doar ate pe destele care ajunsesera ca niste afro-punkeri. A fost un dezastru total…Eu in fata oamenilor adunati acolo..cu oul mic in mana, cu destele mozolite complet de super glue, cu fire de toate culorile atarnande si incurcatoare…Si s-ar fi presupus ca eu ar fi trebuit sa le arat cum se face. Cred ca nu am izbutit decat sa fiu un foarte elocvent exemplu de cum NU se face. Pe nemernicul ou nu a stat nici o nemernica de ata, astfel incat, in disperare de cauza, am inceput sa o infasor ca pe mosor..sa fie ceva si pe oul ala. Dezastru total…imi venea sa plang si sa rad in acelasi timp. Parca priveam un film cu intimplari nefericite: priviti cum se face un ou infasurat in lana colorata…asa..si asa…ar fi trebuit sa stea, shit, shit nu sta, ei bine…nu chiar asa ar fi trebuit sa arate dar ati inteles ideea…incercati dvs acum…

Si unii mai milosi din fire, ori poate mai ambitiosi chiar au incercat..Evident ca rezultatul a fost cam acelasi…Pana in final am decis sa facem sarmale de oua invelite in hirtie colorata, doar asa ca sa nu zicem ca nu am facut nimic.

Nu va mai povestesc despre stinjeneala ce repede a dat in risete din toate partile. Pana la urma nu a fost asa de rau, caci ne-am distrat copios, dar senzatia aia din fata oamenilor nu o voi uita asa de curand.

Am fost atat de marcata de mica mea batalie cu oul si atele incat nu am mai avut curajul sa mai repet experienta. Daca va credeti in stare, va poftesc sa incercati. Reteta e asa: ou fiert, ata de papiota si superglue. Vedeti ca ce ramine pe degete se ia numai cu acetona si tre sa frecati temeinic temeinic.

Asta a fost experienta pe care am vrut sa v-o povestesc si sa va explic alegerea mea cu trecutul in capul listei a unei contidii asa ciudate pentru fericirea mea. O iau ca pe o provocare personala: cand voi rapune oul cu ata colorata…voi fi mareata si nimic nu cred ca m-ar mai putea invinge.

de Alice Dima

Cine a fost mai intai: ata sau oul?

Cine a fost mai intai: oul sau ata?

Anunțuri

Read Full Post »

Comunicare

Babel Revisited
O alternativa la conotatia biblica. O rubrica pentru cei care reusesc sa dea un inteles constructiv experientelor prin care trec. Un spatiu rezervat celor care lucreaza in alte domenii decat psihoterapia si care au gasit o cale de a ajunge la un consens cu propria persoana.

Spontaneitate

Aceasta este o scurta comunicare (ca la sesiunea de comunicari 🙂 ) despre comunicarea intre parinti si copii…sau despre instinctul matern…sau astept parerile voastre despre ce ar putea fi.

Pana atunci, insa, o sa cred ca e despre instinctul matern pe care l-as fi definit pana ieri cam asa: instinctul matern este ceea ce transforma orice mama, indiferent de pregatirea profesionala, (cred eu) disponibilitate si nivel de inteligenta, intr-o excelenta diagnosticiana, o specialista in cele mai sofisticate tehnici de prim-ajutor, psiholoaga, traducatoare (de limba bebeluseasca) etc..

Dupa noaptea de ieri pot spune ca l-am cunoscut pe Instinct Matern asta in persoana. Era ora 4:30 a.m si dormeam cel mai odihnitor somn ever, cu urechea in monitorul unde o aud chiar si la cea mai mica miscare pe Maia. Si cum dormeam eu asa, si era liniste, si in monitor nu se auzea nimic, a venit Instinct Matern asta si mi-a tipat (la propriu) in ureche “VEZI CA S-A RIDICAT IN PICIOARE!”…Evident ca m-am trezit, m-am dus ca teleghidata in camera Maiei care..surprizaaa..era in pat in picioare si cred ca dormea pentru ca nu zicea nimic.

Si acuma cand scriu imi dau seama ca Instinct Matern asta a mai vorbit cu mine noaptea (insa nu a tipat pana acum niciodata). E cam enervant pentru ca imi da comenzi, dar trebuie sa recunosc ca mi-a fost de foarte ajutor. El e cel care, atunci cand ma trezesc buimaca si nici nu stiu cum ma cheama si nici cine este copilul ala care plange in camera de langa si n-am nici cea mai mica banuiala de ce plange, imi spune EXACT ce se intampla si ce sa fac (“ii e sete, da-i ceai!”, “o doare burta, ia-o in brate sa ragaie!”, “s-a speriat de fauna comunitara, mangaie-o!”). De unde stie el asa bine ce se intampla habar n-am pentru ca Maia plange la fel mereu.

Acum eu am doua intrebari, catre cine o fi dispus sa raspunda:

Psihologii spun ca fiecare om contine un Copil, un Adult si un Parinte. Oare ceea ce numim noi Intuitie este de fapt Instinctul Matern al Parintelui din noi? Ca daca este asa eu GARANTEZ ca suntem in cea mai deplina siguranta daca o ascultam pe ea.

Oare mama/ tata mai au acelasi Instinct Matern pe care il aveau cand eram mica? Oare daca ma duc la mama/ tata nopatea la 4:30 si incep sa plang or sa se stie exact de ce si ce sa imi faca sa imi treaca? (Ziua nu merge, am testat -:) ). Ca daca este asa asta ar rezolva muulte probleme foaarte usor…

Sugestii? comentarii?…:-)

Ana

Read Full Post »

Babel Revisited

O alternativa la conotatia biblica. O rubrica pentru cei care reusesc sa dea un inteles constructiv experientelor prin care trec. Un spatiu rezervat celor care lucreaza in alte domenii decat psihoterapia si care au gasit o cale de a ajunge la un consens cu propria persoana.


“Nu ai cei sapte ani de-acasa!”, “Esti prost crescut(a)!”, “Pe tine mama ta nu te-a invatat sa … (insert random ‘nice thing’)”. I-ai auzit spunandu-ti-o, de la vecina pensionara pana la profesoara de biologie sau seful de la birou.  Subtextul ar fi, banuiesc, acela ca parintii, prin atitudinea si prin mediul pe care il creeaza, au un puternic impact asupra felului nostru de-a fi si ca, mai mult decat orice altceva, mesajele primite in copilarie iti vor “dicta” actiunile pe toata durata vietii. Cel putin asa cred EI.

Cu totii incercam sa reconstruim puzzle-ul vietii noastre conform unui blueprint pe care ni l-au dat parintii in primii nostri ani. Chiar daca piesa lipsa nu se potriveste, o fortam sa faca parte din peisaj, pana in punctul in care imaginea de ansamblu pare una, mai degraba, dezlanata si lipsita de sens. Ei bine, eu zic asa: hai sa ne folosim si de alte puzzle-uri ca sa ne completam. Hai sa cautam si in alte jocuri piesa care lipseste. Jocul poate fi muzica, pot fi prietenii sau experientele persoanelor pe care le admiram. Sau poate fi filmul. Poate fi “Star Wars” (vazut prima oara, prin ochii unui copil gata sa se arunce in acel Univers), poate fi “Casablanca”, sau orice alt film, bun sau prost, care a insemnat ceva pentru noi. Pentru ca eu zic: ai probleme in dragoste? Uita-te la “High Fidelity”. Te simti lipsit de energie? Baga “Point Break” (btw, avea dreptate Simon Pegg, e greu sa gasesti un straight-up no-bullshit action flick mai bun decat asta).

Stiu ca suna a alienare, ca poate in felul asta nu faci decat sa te izolezi de restul lumii si sa traiesti prin intermediul fictiunii. Dar mai mult decat atat, ai ocazia sa inveti. Inconstient, iti poti da seama de tot felul de situatii in care te poti regasi, iar atunci vei avea o paleta de optiuni la dispozitie. Nu zic ca o sa ai vreodata ocazia sa te arunci dintr-un avion fara parasuta ca poate-poate il vei prinde din urma pe villain (sau daca, prin absurd, o sa ajungi intr-o astfel de situatie, DON’T DO IT).

Cu timpul, vom putea regasi in filmul vietii noastre tot felul de referinte cinematografice, unele ironice, altele de-a dreptul tragi-comice, iar altele care ne vor pune pe ganduri. Un lucru este cert: oricare ti-ar fi pasiunea, indiferent de ceea ce te motiveaza, vei capata o optiune. O optiune la cei sapte ani de-acasa.

By George

Read Full Post »