Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Sensuri’ Category

O altfel de cofetarie

Relatiile de prietenie sunt ca niste prajituri! In primul rand, unele ne plac mai mult decat altele, iar din cand in cand exista o anumita prajitura (sau a se citi relatie) de care ni se face mare pofta (sau dor, dupa caz).

Apoi, intocmai ca un desert, o relatie de prietenie este o sursa constanta de energie si de bucurie, este momentul „savuros” al zilei!

Nu in ultimul rand, cunoscatorii stiu ca o prajitura nu vine de-a gata, ci se prepara cu destul de multa grija si atentie, iar ingredientele sunt felurite, in functie de reteta! Similar, relatia de prietenie se construieste si contine in compozitie cateva elemente esentiale:

  • Comunicarea – cu deschiderea de mentine contactul, vine claritatea si cunoasterea cat mai profunda a celuilalt
  • Constanta – in ciuda faptului ca fidelitatea nu mai este atat de mult la moda, pentru multe persoane loialitatea este inca o valoare de pret pe care o cauta intr-o relatie de prietenie
  • Consecventa – pentru a capata incredere in celalalt, avem nevoie sa stim ca putem prezice intr-o oarecare masura reactiile, atitudinile pe care acesta le poate avea intr-o anumita situatie.
  • Angajamentul – o relatie de prietenie face proba timpului si in masura in care cei implicati isi mentin angajamentele pe care si le asuma sau, in cuvinte mai putin complicate, „se tin de cuvant”, isi respecta promisiunile
  • Grija – aceasta nu inseamna sufocarea celuilalt, oferindu-i ceea ce credem ca ar avea nevoie sau ca si-ar dori, ci este vorba mai degraba despre mentinerea unei atitudini interesate, orientate catre sustinerea celeilalte persoane si acordarea suportului pe care aceasta il solicita. Astfel, reusim sa fim apropiati fara a fi intruzivi, fara „a intra cu bocancii in sufletul altuia”, dupa cum spune in mod plastic vorba romaneasca.

Si pentru ca tot vorbeam despre prajituri la inceput, iata o clarificare suplimentara: dieta cu relatii de prietenie nu duce la diabet sau alte probleme medicale. Din contra, consumul constant de momente prietenoase contribuie la starea de echilibru si bucurie interioara! „Degustare” placuta!

Anunțuri

Read Full Post »

Descoperiri martiene

Am facut o pauza in postari in ultima vreme si mi-au lipsit tare. Asa incat m-am hotarat sa imi fac timp sa „ies din nou la joaca”!

Iar primul lucru care mi-a venit in minte a fost imaginea pe care Eric Berne – fondatorul teoriei analizei tranzactionale – o avea despre felul in care functioneaza gandirea unui copil. El spunea ca atunci cand suntem mici ne asemanam cu niste martieni ce cauta sa inteleaga motivul pentru care lumea din jurul nostru se desfasoara dupa anumite reguli, legi. De aceea, „copilul-martian” supune in mod firesc la diferite probe de logica modul adultilor de a proceda in diferite situatii. Aceasta se intampla la varsta provocatoare a intrebarilor care incep cu „De ce?”.

  • De ce la gradinita trebuie sa stam cu mainile la spate ca sa fim atenti la lectie?
  • De ce nu e politicos sa vorbesti la masa?
  • De ce matusa la care te duci in vizita se supara atunci cand refuzi ceva de mancare?
  • De ce nu e politicos sa punem intrebari vecinului
    (sa-l intrebam, de exemplu, cati ani are)?
  • De ce fetitele poarta roz, iar baieteii albastru?

Pornind de la aceasta idee, mi s-a parut interesant si provocator urmatorul experiment: sa iti imaginezi cateva zile la rand ca vii de pe o alta planeta, ca esti in vizita pe Terra. Totul ar fi o descoperire la prima vedere: traficul, blocurile, inghesuiala din autobuze. Brusc, toate exclamatiile de tipul „Nu mai suport orasul asta, e atat de gri, de murdar si de aglomerat!” s-ar transforma in tot soiul de intrebari orientate spre investigare si cunoastere: „Oare ce se intampla in mintea oamenilor care aproape ca isi tin rasuflarea pentru a avea loc pe scara tramvaiului?” sau „Ce simte oare tipul de la etajul doi care isi plimba cainele in fiecare zi la ora 16.00?”. Lucrurile rutiniere si care ajung sa ne plictiseasca cumplit ar fi ca un film pe care il vedem in premiera si ca un prilej de expeditie aventuroasa.

Am decis, asadar, ca din cand in cand sa imi port „ochelarii de martian” si sa vad ce culori capata lumea in acel moment. Va tin la curent cu descoperirile prin jurnalul de bord! Pana atunci, vorba personajului (capitanul Kirk din seria Star Trek): „Beam me up, Scotty!”

Read Full Post »

Scurta lectie de mitologie

Are probleme cu nervii!” sau „Si-a pierdut mintile!” sunt replici pe care le auzim atunci cand avem de-a face cu persoane al carui comportament nu il intelegem sau ne surprinde puternic. Atunci cream un sertar aparte in mintea noastra, unde inghesuim tot ceea ce ar putea intra la categoria „Ciudat, ilogic si, asadar, de evitat”.

Acesta este primul mit al psihoterapiei: Este un domeniu care isi baga nasul in acel sertar interzis si are de-a face cu fenomene anormale (in sensul de patologice, adica, printr-o ciudata conexiune, reprobabile tocmai din aceasta cauza).

I-a luat Dumnezeu mintile!” este o alta expresie care a facut istorie. Cu alte cuvinte, persoana nu are absolut niciun rol in ceea ce i se intampla, asista pasiv la propria poveste si primeste resemnata vointa unei Forte Divine.

Iata, asadar, al doilea mit legat de psihoterapie: Terapeutul este cel care trebuie „sa il vindece” pe client, sa ii spuna ce si cum sa faca, intrucat acesta nu stie sau este incapabil sa ia fraiele procesului de schimbare. In aceasta imagine, psihoterapeutul este expertul, „elementul supranatural” capabil sa citeasca gandurile celor din jurul sau, iar clientul ramane „victima neajutorata” aflata in cautarea salvarii.

Atunci cand mergi la un specialist (fie el psihoterapeut sau psihiatru) este pentru ca acesta „sa-ti bage mintile in cap”. Cu alte cuvinte, sa ii dea clientului pilula magica prin care toate dificultatile se dizolva dintr-o data, ca atunci cand luam o aspirina efervescenta. Efectul este instant.

Astfel, ajungem si la cel de-al treilea mit al psihoterapiei: Persoana se vindeca pe loc, intr-o singura discutie clarificatoare ce poate oferi raspunsurile asteptate de atata vreme!

Miturile apartin de teritoriul fictiunii, al imaginatiei umane. Realitatea ne invata ceva diferit, si anume:

  • Orice comportament are la baza o explicatie, face sens intr-un anumit context atunci cand tinem seama de experientele persoanei. Cu alte cuvinte, „ciudatul” sau „patologicul” sunt simple etichete pentru ceea ce nu cunoastem inca. In psihoterapie intelegem semnificatia si functia acestor comportamente. Seamana cu situatia in care invatam sa ne exprimam intr-o alta limba, guvernata de o gramatica mult diferita fata de cea cu care ne-am obisnuit.
  • Relatia de psihoterapie se bazeaza pe egalitate si respect reciproc. Cei doi – terapeutul si clientul – fac echipa buna impreuna, isi folosesc resursele in aceeasi directie. Elementele supranaturale sunt inlocuite de incredere, autenticitate si toleranta.
  • Orice proces de psihoterapie este un demers care ia timp: mult sau putin, in functie de ritmul pe care il imprima cei doi membri ai echipei (terapeutul si clientul). Este ca atunci cand vrem sa pregatim o prajitura: avem nevoie ca dupa ce amestecam intelept ingredientele sa lasam compozitia la cuptor; altfel nu putem obtine ceva satisfacator. Diferenta este ca in psihoterapie nu exista retete, ci o permanenta explorare si descoperire creativa. De aceea, deserturile preparate sunt de fiecare data altele, ca intr-o cofetarie uriasa!

Read Full Post »

Daca la varsta de 3 ani intrebarea constanta este „De ce…?”, se pare ca una din intrebarile populare la varsta adulta este „Cum sa…?”. Internetul a dezvoltat o intreaga industrie in aceasta privinta: la un click distanta se afla raspunsul la cele mai intortocheate si provocatoare dileme din categora How to.

Dovada: www.ehow.com, un fel de echivalent contemporan al Oracolului din Delfi atunci cand vine vorba despre misterele din seria „Cum sa…?”. Aici puteti afla, printre altele:

  • cum sa va legati corect fularul sau sireturile, dupa caz;
  • cum sa planificati o petrecere de aniversare in luna ianuarie (nu in iulie sau in mai, desigur);
  • cum sa construiesti din LEGO o corabie pentru pirati;
  • cum sa te antrenezi pentru o competitie de body-building feminin.

In felul acesta ne simtim teribil de linistiti si capabili sa facem absolut orice. Atata vreme cat urmam cei sapte/ zece/ douazeci de pasi, vom ajunge la raspunsul dorit!

Multe dintre indrumarile de mai sus apartin de teritoriul lui „a face”. Va propun o alternativa din sfera lui „a fi”: Cum sa fii inteligent emotional?(http://www.emotional-literacy.com/forms.htm)

  1. Pastreaza o legatura stransa cu viata ta emotionala. Acolo se regaseste energia vitala de care ai nevoie pentru a duce la bun sfarsit proiectele propuse si tot acolo vei intra in contact cu ceea ce este mai autentic in tine.
  2. Fii dispus sa tii la tine, la ceilalti si la adevar in egala masura. In momentul in care sacrifici una dintre cele trei dimensiuni, renunti la o parte importanta din tine.
  3. Sustine ceea ce simti si ceea ce vrei. Daca tu nu vei face acest lucru, este mai putin probabil ca altcineva sa o faca in locul tau.
  4. Respecta ideile, sentimentele si dorintele celorlalti la fel de mult cum le respecti pe ale tale. Facand acest lucru, nu inseamna ca te supui principiilor sau valorilor pe care sustin cei din jur.
  5. Renunta la minciuna in favoarea onestitatii. In acest fel, te vei simti liber; altfel, vei duce in spate un rucsac plin si greu cu omisiuni, tertipuri si alte strategii complicate.
  6. Ramai in afara jocurilor de putere. In loc sa faci jocul altora, ramai ferm pe pozitii si cere calm ceea ce vrei pana cand esti multumit.
  7. Nu le permite celorlalti sa te „incolteasca”. Refuza cal si ferm sa faci ceea ce nu esti dispus sa faci. Invata sa te bucuri de libertatea de a spune „Nu!”.
  8. Fii dispus sa iti ceri scuze si sa iti asumi responsabilitatea pentru greselile tale. Cu totii le facem, iar momentul in care suntem pregatiti sa ne uitam la ele si sa le acceptam este unul de crestere interioara.
  9. Nu accepta scuzele false. Ele sunt mai lipsite de valoare decat absenta parerilor de rau.
  10. Urmeaza acesti pasi dupa cum consideri ca este mai bine pentru tine.

Partea creativa si provocatoare este ca atunci cand vine vorba despre „Cum sa fii…” (si nu „Cum sa faci…”) exista foarte mult loc pentru improvizatie. Totul este in plin proces de formare, iar rezultatul este unul unic, irepetabil. Ca o amprenta!

Read Full Post »

Nu trebuie sa ma tem. Teama este ucigasul mintii. Frica este moartea mica ce aduce anihilare totala. Imi voi infrunta teama. Ii voi permite sa treaca peste mine si prin mine. Si cand va fi trecut de mine imi voi intoarce ochiul interior pentru a-i vedea calea. Pe acolo pe unde a trecut frica nu va mai fi nimic. Voi ramane doar eu.” (Frank Herbert, Litanie impotriva fricii, „Dune”)

Uneori, teama ne da de furca si ne intinde capcane sub forma scenariilor posibile de tipul: „Dar daca o sa se intample…?” (iar aici variatiile sunt cat se poate de creative si nenumarate). Pacaleala vine din faptul ca tot analizand evenimente viitoare ce ar putea avea loc, ajungem sa nu mai investim niciun pic de energie in a face. Ne oprim pur si simplu si ne tinem respiratia. Si pentru ca incetam sa mai actionam, avem din ce in ce mai putin impact asupra lumii din jurul nostru; devenim, intr-un anumit sens, invizibili.

Cum ajunge, insa, o persoana sa ia teama de mana si sa o transforme in cel mai bun prieten al sau? Nu exista un algoritm care sa indice cu precizie istoria de viata a unei astfel de persoane; exista, insa, niste repere care au punctat mai mult sau mai putin intens traiectoria acesteia:

  • Cedeaza trecerea – limitele proprii au fost in mod constant incalcate, intimitatea persoanei a fost ignorata cu desavarsire
  • Prioritate au avut nevoile si dorintele celor din jur, ramanand foarte putin (deloc) spatiu pentru afirmarea propriei individualitati
  • Stop in privinta explorarii, initiativele de experimentare si descoperire fiind intampinate cu dezaprobare sau critica
  • Drum alunecos si cu denivelari in ceea ce priveste afirmarea autonomiei si a puterii personale

O astfel de calatorie de-a lungul vietii este un argument cat se poate de convingator in favoarea ascunderii propriilor forte spontane si creative. Ca orice calatorie, insa, si aceasta poate conduce catre tinuturi noi, neasteptate chiar, unde functioneaza un sistem diferit de reguli rutiere. Frica are stationare interzisa (ea vine si trece, fara a deveni un accesoriu permanent al persoanei), iar pe strazi se circula cu sens unic, directia fiind una de crestere personala si de autonomie. Acest punct nu este nici pe departe sfarsitul drumului. El marcheaza un nou periplu: o calatorie spre centrul fiecaruia dintre noi!

Read Full Post »

Atunci cand vine vorba despre cea mai buna prietena a fetei, lucrurile stau destul de clar si nu e rost de panica. Intra in categoria lucrurilor firesti ca una sa petreaca noaptea la cealalta, sa planga una in fata alteia sau sa fie apropiate fizic.

Daca esti, insa, un membru respectabil al universului masculin, se spune ca trebuie sa fii atent la reactiile de genul: „Esti cel mai bun prieten al meu!”, eventuale libertati nepermise ale glandelor lacrimale sau alte gesturi de comunicare fizica. Asta pentru ca barbatii nu plang niciodata, ei se descurca singuri si nu au nevoie smiorcaieli si alte alintaturi femeiesti. Ei sunt puternici, invincibili.

Cu siguranta, au existat numeroase explicatii si teorii care sa ofere un sens fenomenului: rolul hormonilor, stereotipurile si prejudecatile sociale. Poate ca de mai putine ori, insa, am privit lucrurile din perspectiva motivatiei feminine: ce dorinte ascunse ar avea oare femeile in toata aceasta poveste? (Ne reintoarcem la o veche intrebare, si anume Ce vor femeile?)

Iata cateva ipoteze pe care le-am nascocit si care deocamdata au ramas in stadiul absolut necontaminat al speculatiilor arbitrare:

  • Este cel putin reconfortant sa iti imaginezi ca ai alaturi o persoana puternica, pe care sa te poti baza, care nu se lasa impresionata de foarte multe lucruri! Este ca si cum ti-ai inchipui, ca femeie, ca odata cu partenerul tau primesti la pachet garantia unei baze sigure!
  • Nu este neaparat suficient sa ai langa tine pe cineva invincibil. E nevoie sa stii ca acea persoana ramane fidela, constanta! Acest lucru este si asa destul de dificil intr-o lume in care competitia feminina atinge cote foarte inalte, iar sa porti acceasi nuanta de oja doua saptamani la rand se poate transforma intr-un dezavantaj si iti poate aduce o bila neagra in fata celorlalte. Asa incat nu ai nevoie si de alti barbati cu care sa intri in competitie pentru apropiere! Brusc, devine de doua ori mai usor mai ales ca te afli pe un teritoriu cunoscut, a carui harta o detii deja!
  • Este foarte provocator sa incerci sa cuceresti un munte, dupa cum este cu adevarat un pariu motivant pentru o femeie sa creeze spatiu pentru ca barbatul sa isi dezvaluie latura sensibila in prezenta ei. Acest lucru devine un moment unic, de care doar ea beneficiaza, pe care doar ea este demna sa il experimenteze! Cu siguranta, acest gand devine teribil de gratificant!

Este posibil ca ideile de mai sus sa contina samburi de adevar sau sa fie pur si simplu rezultatul faptului ca am ramas sub influenta filmelor cu detectivi si consipiratii bine ticluite pe care le-am descoperit in ultima vreme. Si ca tot a venit vorba despre astfel de povesti, noua ecranizare dupa romanul lui Conan Doyle rezerva un spatiu aparte pentru relatia dintre Sherlock Holmes si Watson. Erau tare buni prieteni, iar acest fapt este unul…absolut elementar!

Read Full Post »

Lectie la Gradi

Un semicerc de scaunele albe pe care stau asezati cinci prichindei de cate patru ani fiecare. Este un moment relativ serios al zilei, nu ne arde acum de joaca. Acum invatam si ne ciulim urechile.

Copii, cum ne putem da seama ca este iarna afara?, intreaba Miss Ioana, educatoarea de prichindei.

Nu stiu!, raspunde Radu simplu, firesc si sincer.

Stai un pic sa ma gandesc!, se aude din coltul stang in care sta Maria. Radu, hai sa ne gandim impreuna!

Hai sa ne gandim impreuna!, raspunde Radu convins si plin de energie.

Acesta este un dialog autentic pe care l-am ascultat cu un amestec de surpriza si bucurie intr-una din grupele de la Gradi. Orice asemanare cu realitatea este intentionata si redata cu fidelitate,  exceptie facand numelor celor direct implicati.

Sunt doua lucruri care m-au pus pe ganduri in urma acestui episod.

  1. Cum incepem, ca si adulti, sa il inlocuim pe „Nu stiu!” cu teama, rusine, tacere sau explicatii inutile pornite din dorinta de a masca lipsa? Se pare ca aceasta reactie este una care apartine lumii oamenilor mari si mai putin universului de prichindei, unde cunoasterea se construieste treptat, iar absenta ei nu face decat sa elibereze energia necesara pentru noi descoperiri.
  2. Cum de ne vine atat de rar sa spunem „Hai sa ne gandim impreuna!” atunci cand crestem? Un asemenea proces poate fi unul transformational, care sa dea nastere unor rationamente solide si creative in acelasi timp. De asemenea, ceea ce sustine acest „sa gandim impreuna” este importanta relationarii: persoanele urmaresc un acelasi fir rosu (tema propriu-zisa a dezbaterii), se „ciocnesc” uneori in cautarea unor raspunsuri, iar alteori se completeaza. Punctul comun este de fiecare data constant: ei raman in contact, comunica, astfel ajungand sa creeze impreuna.

La cele doua intrebari as raspunde onest: „Nu stiu! Hai sa ne gandim impreuna!”. As adauga in continuare cateva ipoteze:

  • In multe situatii, adultii se simt sub presiunea de a se prezenta ca fiind atotcunoscatori. Daca ceilalti ii vor vedea in ipostaza in care sunt nesiguri, ii vor considera vulnerabili si se vor indeparta, ii vor dispretui, vor profita de ei, sau alte variatii pe aceeasi tema.
  • In viziunea multor adulti a spune „noi” inseamna de fapt ca „eu” dispare. Cu alte cuvinte, ceilalti vor inceta sa priveasca individul, iar ceea ce va ramane va fi doar o masa unitara, uniforma din care lipseste diferentierea, afirmarea personala. Asadar, este mai putin costisitor sa evitam din start aceasta contopire cu o masa amorfa unde riscam sa ne pierdem individualitatea.

Astept comentariile si ideile voastre sau alte reactii legate de invitatia de a gandi impreuna pentru a provoca „miturile”/ prejudecatile de mai sus! (Un fel de Mythbusters in varianta autohtona…)

Read Full Post »

Older Posts »